MATEMATICĂ
ROMÂNĂ
D-l Goe...
de: Caragiale, Ion Luca
Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam' mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai.
Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la București. Adevărul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat:
- Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
- Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana.
Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria.
Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că "așa țin bărbații biletul".
- Vezi ce bine-i șade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel?
- Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel?
- Da' cum?
- Marinal...
- Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii - marinel.
- Vezi, că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel...
- Da' cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic.
- Mariner...
- Apoi de! n-a învățat toata lumea carte ca d-ta! zice mam' mare, și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de mariner.
Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul - și nu stă mult.
Trenul este plin... Dar cu multă bunăvoință din partea unor tineri politicoși, cari merg până la o stație apropiată, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam' mare își face cruce, apoi aprinde o țigară... Goe nu vrea să intre în cupeu; vrea să șadă în coridorul vagonului cu bărbații.
- Nu!... nu e voie să scoți capul pe fereastră, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, și-l trage puțin înapoi.
- Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.
Și după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alamă și scoate iar capul. Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, și mititelul își retrage îngrozit capul gol înăuntru și-ncepe să zbiere.
- Mamițoo! mam' maree! tantii!
- Ce e? Ce e? sar cocoanele.
- Să oprească! zbiară și mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria! să opreascăăă!!!
Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la stația din urmă.
- Biletele, domnilor!
Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate și Goe să facă același lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, și, dacă a zburat pălăria, firește c-a zburat cu pamblică și cu bilet cu tot. Dar avea bilet...
- Parol! chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Mița.
Conductorul însă nu înțelege, pretinde bilet; daca nu, la stația apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Goe. Așa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet și nu declară ca n-are bilet, i se ia o amendă de 7 lei și 50 de bani, și-l dă jos din tren la orice stație.
- Dar noi n-am declaratără? strigă mamița.
- Ce e vinovat băiatul dacă i-a zburat pălăria? zice mam' mare.
- De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră! zice cu pică urâtul.
- Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mița urâtului...
- Uite ce e, cucoană - zice conductorul - trebuie să plătiți un bilet...
- Să mai plătim? n-am plătitără o dată?
- Și pe dasupra un leu și 25 de bani.
- Și pe dasupra?...
- Vezi, daca nu te-astâmperi? zice mamița, și-l zguduie pe Goe de mână.
- Ce faci, soro? ești nebună? nu știi ce simțitor e? zice mam' mare.
Și, apucându-l de mâna cealaltă, îl smucește de la mamița lui, tocmai când trenul, clănțănind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam' mare într-un sens, combinată cu clătinătura vagonului în alt sens, rezultă că Goe își pierde un moment centrul de gravitate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. Goe începe să urle... în sfârșit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărască a plăti biletul, pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui. Păcat însă de pălărie!... Ce-o să facă d. Goe la București cu capul gol? și toate prăvăliile închise!... s-ar întreba oricine, care nu știe câtă grije are mam' mare și câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu pălăria de paie? Daca se întâmplă să plouă, ori răcoare? Și mam' mare scoate din săculețul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.
- Te mai doare nasul, puișorule? întreabă mam' mare.
- Nu... răspunde Goe.
- Să moară mam' mare?
- Să moară!
- Ad', să-l pupe mam' mare, că trece!
Și-l pupă în vârful nasului; apoi, așezându-i frumos beretul:
- Parcă-i șade mai bine cu beretul!... zice mam' mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.
- Cu ce nu-i șade lui bine? adaogă tanti Mița, și-l scuipă și dumneaei și-l sărută.
- Lasă-l încolo! că prea e nu știu cum!... Auzi d-ta! pălărie nouă și biletul! zice mamița, prefăcându-se foarte supărată.
- Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam' mare.
Dar mamița adaogă:
- Da' pe mamițica n-o pupi?
- Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor.
- Așa? zice mamița. Lasă!... și-și acopere ochii cu mâinile și se face că plânge.
- Las' că știu eu că te prefaci! zice Goe.
- Ți-ai găsit pe cine să-nșeli! zice mam' mare.
Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice:
- Cine mă pupă... uite!... ciucalată!
Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor.
- Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deștept! zice mam' mare.
- E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița.
Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș.
- Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam' mare.
Mam' mare se ridică bătrânește și se duce în coridor:
- Goe! puișorule! Goe! Goe!
Goe nicăieri.
- Vai de mine! țipă cucoana, nu-i băiatul! Unde e băiatul!... s-a prăpădit băiatul!
Și toate cucoanele sar...
- A căzut din tren băiatul! Țațo, mor!
Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în ușa compartimentului unde nu intră decât o persoană.
- Goe! maică! acolo ești?
- Da!
- Aide! zice mam' mare, ieși odată! ne-ai speriat.
- Nu pot! zbiară Goe dinăuntru.
- De ce?... te doare la inimă?
- Nu! nu pot...
- E încuiat! zice mam' mare, vrând să deschidă pe dinafară.
- Nu pot deschide! zbiară Goe desperat.
- Vai de mine! îi vine rău băiatului înăuntru! în sfârșit, iacătă conductorul cu biletul: primește paralele și liberează pe captiv, pe care toate trei cocoanele îl sărută dulce, ca și cum l-ar revedea după o îndelungată absență. Și mam' mare se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă.
- Șezi binișor, puișorule! să nu strici ceva! zice mam' mare.
Trenul își urmează drumul de la Periș cătră Buftea cu mare viteză. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, și trenul se oprește pe loc, producând o zguduitură puternică.
Ce e? ce e?... Toți pasagerii sar înspăimântați la ferestre, la uși, pe scări...
- Goe! puișorule! Goe! strigă tanti Mița și se repede afară din compartiment.
Goe este în coridor... De ce s-a oprit trenul?
Cineva, nu se știe din ce vagon, a tras semnalul de alarmă. Din ce vagon?... Asta e ușor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decât rupându-se ața înnodată și cu nodul plumbuit. Personalul trenului umblă forfota, examinând roatele tamponate cu toată presiunea, așa de tamponate că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de aer comprimat și să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorii și șeful trenului aleargă din vagon în vagon și cercetează aparatele semnalelor de alarmă.
Cine poate ghici în ce vagon era ruptă ața plumbuită și răsturnată manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam' mare doarme în fundul cupeului cu puișorul în brațe. Nu se poate ști cine a tras manivela.
Trenul se pornește în sfârșit, și ajunge în București cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam' mare așază frumușel beretul lui Goe, îl scuipă pe puișor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce.
Apoi cocoanele se suie cu puișorul în trăsură și pornesc în oraș:
- La bulivar, birjar! la bulivar!...
====================
Ion Luca Caragiale (1852-1912) a fost un mare scriitor român (dramaturg și prozator) și a fost contemporan (= a trăit în aceeași perioadă) cu Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici.
În textul prezentat mai sus (D-l Goe...) sunt folosite forme regionale ale unor cuvinte (exemple: să nu rămâie, să vie) fapt explicat prin intenția autorului de a plasa personajele într-o regiune anume a țării (un loc anume) și într-o anumită perioadă de timp a istoriei.
De asemenea există și greșeli de exprimare (exemple: ciucalată, mariner), scopul lor fiind de a arăta superficialitatea personajelor și lipsa lor de cultură.
Titlul operei (D-l Goe..., adică Domnul Goe) a fost pus de autor pentru a arăta contrastul între ideea de domn (o persoană adultă) și puștiul răsfățat numit Goe, care este un diminutiv și este potrivit pentru un copil, nu pentru un adult.
Principalul mod de expunere folosit în D-l Goe... este narațiunea.
Schița este opera literară în proză, de dimensiuni reduse, cu o acțiune simplă, care într-un stil concis prezintă un singur episod semnificativ din viața unuia sau a mai multor personaje.
Schița se aseamănă cu o scenă dintr-o piesă de teatru.
Termenul schiță este preluat din artele plastice.
Vocabularul fundamental cuprinde cuvintele cunoscute, înțelese și folosite în cele mai importante situații de către toți vorbitorii unei limbi.
Masa vocabularului cuprinde toate celelalte cuvinte care s-au folosit sau se folosesc înca în limbă.
BIOLOGIE
RESPIRAȚIA ȘI APARATUL RESPIRATOR
Aparatul respirator este format din:
- căi respiratorii: fose nazale, faringe, trahee, bronhii;
- plămâni.
Aerul pătrunde prin nări în fosele nazale (cele doua camere ale nasului), apoi trece în faringe, trahee și bronhii și ajunge în cele din urma în plămâni.
Plămânii:
- sunt adăpostiți în cutia toracică.
- sunt buretoși, bogați în vase de sânge și sunt acoperiți la exterior de o membrană dublă, subțire, numită pleură.
- în interior sunt alcătuiți din săculeți numiți saci alveolari, în care pătrund ramificațiile bronhiilor, numite bronhiole.
Sacii alveolari au pereții cutați, formând alveole pulmonare.
Alveolele pulmonare au pereții foarte subțiri și o bogată rețea de vase de sânge. Prin pereții subțiri ai alveolelor pulmonare se face schimbul de gaze.
Respirația:
- este schimbul de gaze dintre organism și mediu.
- se realizează în două etape: inspirație și expirație.
Inspirația are loc atunci când cavitatea toracică și plămânii își măresc volumul iar aerul, bogat în oxigen, pătrunde din afara în plămâni, având o presiune mai mare.
Expirația are loc atunci când aerul din plămâni, bogat în dioxid de carbon, iese datorită micșorării volumului cavității toracice, care apasa pe plămâni.
Oxigenul din aerul inspirat este transportat de sânge din plămâni la inimă și de aici la țesuturi, unde ajută la arderea unei părți din substanțele organice, rezultând astfel energia necesară organismului. În urma acestor arderi rezulta dioxidul de carbon care este transportat tot de către sânge, în sens invers, de la țesuturi, prin inimă, la plămâni, de unde este expirat.
Plămânul drept este brăzdat de 2 (două) șanțuri care delimitează 3 (trei) lobi pulmonari.
Plămânul stâng este brăzdat de un singur șanț care delimitează 2 (doi) lobi pulmonari.
CIRCULAȚIA SÂNGELUI ȘI APARATUL CIRCULATOR
Sângele
- este un lichid roșu cu gust sărat
- este compus din plasmă și celule sau elemente figurate, unele roșii (globule roșii) unele albe (globule albe).
ISTORIE
SOCIETATEA MEDIEVALĂ ÎN EUROPA CENTRALA ȘI DE RĂSĂRIT (EST)
Structuri sociale în Europa centrală
Economie și societate în Europa răsăriteană (de est)
Societatea feudală în Țările Române
._._.
